Asociația Stejarii s-a născut din dorința de a face bine, din inițiativă privată, din dragoste și compasiune față de cei aflați în nevoie, din grijă pentru viitor, dar mai ales din implicare în bunul mers al societății.
Asociația Stejarii a luat naștere în 2021, în București, la câteva luni distanță de cea mai grea încercată perioadă a lumii – pandemia. Un virus atât de puternic ne-a întors clipe și momente spre noi, am observat mai atent, și ne-am dat seama că faptele bune sunt cele ce pot construi suflete, că împreună putem fi mai puternici, putem trăi într-o lume mai colorată, într-o lume cu speranță.
Iubim copiii și credem că toți merită șanse egale pornind de la prima masă a zilei și până la școală. Ori de câte ori aruncăm o privire vedem copii triști, care trăiesc în case dărăpănate, care își duc traiul zilnic desculți, flămânzi, murdari, care muncesc cot la cot cu părinții lor, care se luptă cu greutățile ca și cum ar fi niște oameni mari. Ori de câte ori aruncăm o privire vedem bunici însingurați care se confruntă cu boala, sărăcia și neputința vârstei, uneori cerșind în stradă sau la porțile bisericilor, alteori uitați plângând în azile. Bunicii și copiii, trecutul și viitorul nostru, sunt pătura cea mai vulnerabilă a societății, cei care au nevoie de cel mai mare sprijin. Pentru ei ne-am născut noi – Asociația Stejarii, un loc în care oamenii se pot reuni, un loc în care cu toții putem oferi șanse celor aflați în suferință.
Scopul Asociației Stejarii constă în dorința de a face bine și toate acele acțiuni necesare pentru îmbunătățirea calității vieții și creșterea nivelului de integrare socială. Inițiativele noastre au în vedere suportul pentru cei aflați în nevoie, pentru cei ce nu mai au speranțe. Lor le vom întinde o mână de ajutor ori de câte ori ne-o vor cere și pentru asta ne vom constitui în cea mai comunitate de oameni puși pe fapte bune.
Cine este de fapt Asociația Stejarii?
Stejarul, încă din folclorul popular din întreaga lume și de-a lungul vremurilor, simbolizează protecție, putere și durabilitate. Celții considerau că cei veniți pe lume în perioada 10 iunie – 7 iulie, erau născuți sub semnul și protecția stejarului fiind înzestrați cu voință puternică, putere de muncă, independență și încredere în forțele proprii. În mitologia slavă, stejarul era văzut ca arborele adevărului. În mitologia greacă, stejarul era consacrat lui Zeus, popoarele germanice îl vedeau ca sacru pentru Thor, zeul tunetului , iar în vremurile medievale, era adesea locul de adunare pentru comunități.
Am preluat acest simbol în denumirea Asociației pentru că exprimă crezul nostru în asigurarea unui viitor puternic, durabil al societății prin protejarea zestrei trecutului nostru din înțelepciunea persoanelor vârstnice și promovarea educației copiilor noștri care, astfel, își pot construi un sens în viață, pot accesa un trai independent și stabil.
Asociația Stejarii înseamnă în primul rând energie și vibrație, înseamnă speranță adusă în sufletele celor ce nu își mai dau șanse.
Atunci când spui Asociația Stejarii ai putea spune Dragoș și Dan, 2 oameni implicați, ce își pun deoparte business-urile proprii atunci când alții au nevoie de ei.
Dragoș Ghiță coordonează o companie de logistică și transport. Își începe dimineața devreme, cu planuri de creștere, cu rezultate. Cu toate acestea, și-a dat seama că pentru a fi pe deplin mulțumit are nevoie de ceva în plus – își dorește acel loc de retragere, acea asociație de oameni buni care să poată implementa împreună anumite proiecte pentru cei defavorizați.
Alături de el se află și Dan Paulopol, avocat de profesie, un om ce își servește profesia cu curaj clipă de clipă. Ori de câte ori observă pe cineva în suferință, Dan Paulopol se apleacă spre el și încearcă să găsească soluții.
Atât Dragoș, cât și Dan înseamnă motorul din spatele Asociației Stejarii, înseamnă implicare 100%, dar mai ales doi oameni frumoși ce le oferă altora șanse și speranțe. Ambii au un singur slogan și anume acesta: “dacă aprinzi un felinar pentru cineva, acesta va lumina si calea ta”. Cuvinte frumoase și deloc înșiruite fără rost. Ar putea însemna pentru cei doi sloganul unei vieți trăite demn, dar mai departe sloganul Asociației Stejarii, născută din dorința de a face bine, dar mai ales pentru a primi la schimb zâmbete inocente, dăruite întotdeauna cu multă recunoștință din partea copiilor mult prea triști pentru anii lor.
Asociația Stejarii înseamnă bine, înseamnă oameni implicați, proiecte asumate, evenimente, dar mai ales un grup mare de voluntari care vor transforma lacrimile în zâmbete, plânsul în râsete largi, trecutul în amintire, ura în iubire, răul în bine.
Dacă vrei să faci parte din asociația noastră te așteptăm să ne scrii aici.
